RYMD
  • Despre noi
  • Ce facem
    • Participarea copiilor și tinerilor la viața publică
    • Educație pentru democrație
    • Comunități accesibile pentru copii și tineri
    • Consolidarea ONG-urilor din județ
  • Rapoarte & Publicații
  • Blog
  • Contact
  • Susține
    • Redirecționează 3,5%
  • ro RO
    • en EN
    • ro RO
Selectați Pagina

Despre democrație și diversitate prin metoda Betzavta

de medeea.catana | nov. 5, 2025 | Activitati

Una dintre valorile fundamentale ale echipei noastre este învățarea continuă, dorința de a privi lumea cu deschidere, de a rămâne atenți la nevoile celorlalți și de a descoperi, prin implicare directă, diversitatea socială și culturală care ne înconjoară.
În acest sens, proiectele Erasmus+ reprezintă o oportunitate valoroasă atât pentru tinerii noștri voluntari, cât și pentru echipa de formatori și colaboratori, oferind contexte de dezvoltare personală și profesională prin schimb de experiență și dialog intercultural.
La mijlocul lunii octombrie, patru dintre colegii noștri, Teo, Medeea, Marian și Raluca, au participat la un curs de formare, organizat în Copenhaga, timp de șase zile, dedicat aprofundării conceptului Betzavta, o metodologie educațională centrată pe democrație, libertate și gestionarea conflictelor.
Ajunși în Copenhaga, acest oraș elegant, primitor și marcat de specificul său nordic, am fost întâmpinați, așa cum era de așteptat, de o ploaie rece de toamnă.
După o primă noapte de odihnă, echipa noastră a întâlnit grupul internațional de participanți, 20 de persoane provenind din cinci țări: Spania, Germania, Danemarca, Grecia și România.
Locul desfășurării cursului se afla la aproximativ 30 de minute de mers pe jos de spațiul de cazare, ori la 10 minute cu bicicleta, o opțiune pe care mulți locuitori ai Copenhagăi o aleg zilnic. Orașul este recunoscut pentru numărul impresionant de biciclete și pentru infrastructura sa prietenoasă cu mediul, aspecte care ne-au inspirat și ne-au făcut să reflectăm la sustenabilitatea comunităților urbane din care noi facem parte.
Din prima zi, am fost integrați într-un context educațional ce ne-a oferit perspective diferite asupra unor teme universale precum democrația, libertatea și conviețuirea socială.
Primele ore au fost dedicate procesului de cunoaștere. Participanții au împărtășit experiențe despre modul în care este înțeleasă și aplicată democrația în țările din care provin.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme precum libertatea individuală, responsabilitatea colectivă și implicarea civică.
După un prânz vegetarian, activitățile au continuat cu reflecții și dezbateri menite să definească, în mod colaborativ, semnificația democrației din perspectiva fiecărui participant.
Următoarele zile au adus momente de tensiune constructivă în cadrul grupului, întrucât metoda Betzavta, a Institutului Adam, care în ebraică înseamnă „împreună”, nu este una deloc simpla.
Exercițiile și jocurile propuse au generat adesea opinii diferite și dezbateri intense. Cele care au stârnit cele mai multe discuții au fost activitățile care au influențat direct dinamica grupului, precum introducerea unor noi reguli propuse și votate colectiv. De asemenea, exerciții precum desenarea unei țări utopice, care să reflecte valorile libertății și democrației, sau identificarea domeniilor din viața noastră în care ne simțim cu adevărat liberi, au generat reflecții profunde. Scopul acestui demers educațional a fost acela de a conștientiza că, pentru ca un grup sau o comunitate să atingă consensul, este nevoie de un proces continuu de autoevaluare și reevaluare a propriilor nevoi și convingeri. Am analizat tensiunile dintre individ și grup și am devenit conștienți de tiparele și obiceiurile care ne limitează.
Pe parcursul mobilității, participanții au avut și ocazia de a vizita Christiania, una dintre cele mai cunoscute și controversate comunități din Danemarca, denumită și „Orașul Liber”.
Sub îndrumarea unui activist local, am aflat că această comunitate a luat naștere în anii ’70, când un grup de persoane care împărtășeau valorile mișcării hippie au decis să trăiască după propriile reguli, într-un spirit de libertate și autonomie.
De-a lungul timpului, Christiania a trecut prin numeroase transformări, de la o zonă marginalizată la o destinație vizitată de turiști din întreaga lume. În prezent, consumul și comercializarea drogurilor sunt interzise, însă comunitatea își păstrează identitatea și principiile fondatoare, axate pe creativitate, solidaritate și independență.
Participarea echipei noastre la această formare a reprezentat o experiență valoroasă, care a oferit nu doar cunoștințe teoretice despre democrație și procesele de luare a deciziilor, ci și o înțelegere profundă a dinamicilor interumane, a empatiei, incluziunii și diversității.
Printre toate aceste lecții de democrație, jocuri și informații, echipa noastră a avut ocazia să viziteze și câteva locuri frumoase ale orașului precum: Mica Sirenă, Biblioteca orașului, străzile care sunt de o frumusețe nemaipomenită, canalele într-o plimbare cu ferryboat-ul, Biserica Saviour, Primăria Orașului și bineînțeles, magazinele cu suveniruri pentru cei dragi.
Proiectul numit “ Communitas: Cultivating Community through Challenging Times” a fost organizat de Asociația Mellem Education, iar facilitatorul intregii sesiuni de workshop-uri a fost Tali Padan, care a avut-o alături, ca asistentă pe minunata Julia Saroja Aaes,
Mellem Education se refera la lucrul în spațiile intermediare, mellem însemnând “între” în limba daneză, iar munca lor are ca scop conectare la corpurile noastre, la emoțiile noastre, la ființa noastră, ceea ce ne ajută să ajungem atât la pacea interioară, cât și exterioară.
Aventura noastră în procesul Betzhava va continua în luna aprilie, în Thessaloniki, Grecia

Recent Posts

  • Politici publice și advocacy în consiliile locale ale tinerilor – curs internațional de formare la Bacău
  • „Cuibul Siguranței”: cameră senzorială pentru copiii cu nevoi  educaționale speciale și o radiografie a incluziunii sociale în municipiul Bacău
  • Apel pentru participanți: Training internațional pentru membrii consiliilor locale ale tinerilor, în Portugalia
  • Vocea tinerilor din comunitățile mici trebuie să se regăsească în viitoarea Strategie Europeană pentru Tineret
  • Integrare, curaj și o vară cu RYMD

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
Mergi la pagina

Acasă

Despre noi

Ce facem

Rapoarte & Publicații

Blog

Contact

Direcții RYMD

Participarea copiilor și tinerilor la viața publică

Educație pentru democrație

Orașe accesibile pentru copii și tineri

Consolidarea ONG-urilor din județ

Contact

0747 476 836

0744 278 238

contact@rymd.ro

Str. Viitorului, Nr. 26, Loc. Bacău, Jud. Bacău

  • Urmărește
  • Urmărește
  • Urmărește
  • Urmărește

Copyright © 2026 ┃ Asociația Romanian Youth Movement For Democracy ┃ CUI: 27813471

Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
Vezi preferințele
  • {title}
  • {title}
  • {title}