Suntem onorați să anunțăm că proiectul „Clubul din Internat”, derulat de Asociația RYMD, a fost nominalizat la Gala Premiilor Comunității Băcăuane 2023, la categoria Instituții și ONG-uri. Nominalizarea reprezintă o recunoaștere importantă a eforturilor depuse pentru sprijinirea elevilor din mediul rural care învață și locuiesc în internatul Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” din Bacău.

Clubul din Internat este un spațiu creat special pentru adolescenții care provin din sate și care, odată ajunși la liceu în oraș, se confruntă cu provocări legate de adaptare, singurătate, abandon școlar și lipsa unor repere stabile. Prin amenajarea unui loc primitor, organizarea de ateliere educaționale și sesiuni de sprijin emoțional, RYMD a oferit acestor tineri nu doar un spațiu fizic, ci o comunitate care îi susține și îi încurajează să-și urmeze drumul.

Asociatia RYMD, Marian Damoc, Teodora Damoc

Alături de RYMD, la aceeași categorie au fost nominalizate Asociația Lumina, pentru proiectul „PAL Community – Creșterea accesului la servicii de paliație pentru beneficiarii din comunitățile dezavantajate” și Asociația Daniel, care a aniversat 30 de ani de sprijin oferit copiilor și tinerilor cu dizabilități. Câștigătorul categoriei a fost Asociația Daniel, iar ambelor organizații le transmitem sincere felicitări pentru contribuția extraordinară adusă comunității băcăuane.

Pentru noi, această nominalizare este mai mult decât o apreciere – este o confirmare a faptului că vocea adolescenților contează, că proiectele locale pot avea impact real și că investiția în educație, empatie și solidaritate produce schimbare. Mulțumim tuturor partenerilor, voluntarilor și susținătorilor care au fost alături de noi în această inițiativă.

Clubul din Internat continuă – cu planuri noi, mai multe activități și mai mulți tineri implicați. Ne bucurăm că facem parte dintr-o comunitate care recunoaște și valorizează munca pentru binele comun.