Marți, 31 ianuarie, Romanian Youth Movement for Democracy și Societatea Studenteasca de Stiinte Politice – SSSP din Cluj-Napoca au găzduit proiecția documentarului „The poor cousin”, realizat prin proiectul Ask the Locals, finanțat prin programul Europa pentru Cetățeni.
La eveniment au participat studenți și profesori ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Documentarul, realizat în șase state europene – România, Grecia, Bulgaria, Italia, Serbia și Macedonia, prezintă modul în care cetățenii percep cheltuirea fondurilor europene în comunitățile lor și rolul pe care l-ar putea avea pentru creșterea impactului acestora.