În urma articolului denigrator publicat la adresa Asociației Romanian Youth Movement for Democracy de către bloggerul băcăuan Cristian Ghingheș în data de 4 aprilie 2016, intitulat Asociația RYMD este sprijinită de o firmă de casă a familiei Benea, ne vedem obligați să răspundem acuzațiilor lansate de acesta.
În acest sens, vom prezenta, pe scurt, șirul evenimentelor, așa cum s-au petrecut ele.
Președintele RYMD, Marian Dămoc, a fost contactat de către bloggerul Cristian Ghingheș cu o zi înainte ca acesta să publice articolul denigrator, amenințând cu “publicarea unor informații despre finanțările obținute de RYMD” de la compania locală Comservice. Președintele RYMD i-a confirmat faptul că asociația și firma băcăuană Comservice (companie cu o vechime de peste 20 de ani în domeniul vânzării echipamentelor IT) au colaborat, aceasta din urmă acordând o sponsorizare de 300 de lei sub forma unui e-book reader, oferit ca premiu câștigătorului campaniei Cel mai activ voluntar băcăuan al lunii septembrie, Andrei Mocanu, de la Asociația Un Zâmbet. Practic, sponsorizarea doar a trecut prin Asociația RYMD, ea ajungând în final la un voluntar din cadrul altei asociații. Precizăm că aceasta a fost singura donație primită de RYMD din partea companiei COMSERVICE, fapte transmise integral telefonic și bloggerului. Acesta însă, dând dovadă de lipsă de profesionalism și etică, nu a precizat în cadrul articolului său valoarea sponsorizării (suma de 300 de lei), lăsând cititorului impresia că discută despre sume mult mai importante atribuite în mod continuu („abonată”). Acesta nu a precizat nici faptul că ebook reader-ul primit sponsorizare a fost imediat atribuit unui voluntar dintr-o altă organizație și nici unicitatea donației între cele două părți, ceea ce denotă atât o rea intenție, cât și o lipsă de profesionalism a acestuia și o denaturare a adevărului.
Amintim și faptul că nicio informație deținută de reprezentanții RYMD nu asociază compania Comservice cu familia Benea (președinte al Consiliului Județean Bacău) sau cu un alt politician local. Oricine deține informații în acest sens este rugat să ne transmită și nouă aceste dovezi, iar pe viitor vom înceta orice colaborare cu această firmă sau oricare alta este asociată cu un politician local implicat/suspect de fapte de corupție, indiferent de partidul din care face parte.
Asociația RYMD nu are nici un fel de așteptare privind eventuale scuze prezentate de bloggerul Cristian Ghingheș, dat fiind caracterul dovedit de acesta. Singura așteptare este ca cititorii săi să fie mai rezervați în a evalua articolele sale fără o analiză minuțioasă și fără a întreba persoanele/instituțiile prejudiciate.
*Precizăm că nu cunoaștem motivele care stau în spatele acestui articol ce are scopul de a păta imaginea asociației noastre. Putem doar bănui că în spatele acestuia se află politicieni deranjați de numeroasele demersuri pe care RYMD le-a întreprins în ultimii ani prin care încercăm să îmbunătățim actul administrativ local punând presiune pentru transparentizare și implicând cetățenii în problemele de interes la nivelul comunității.
Conducerea Asociației Romanian Youth Movement for Democracy