cloud20 de organizații de tineret din Bacău atrag atenția Consiliului Local și Consiliului Județean cu privire la lipsa alocarii financiare în vederea constituirii Fondului de Tineret, prevăzut în Legea tinerilor nr. 350/2006. Aceasta impune autorităților din municipiile reședință de județ, precum și consiliilor județene, instituirea unui fond pentru activitățile de tineret.

Contrar dispozițiilor legale, dar și constituționale (articolul 49 din Constituția României), în bugetele ultimilor ani ale Consiliului Local și Consiliului Județean Bacău nu au fost prevăzute fonduri destinate sprijinirii activitatilor de tineret, fapt care indirect îi face pe tineri să părăsească județul imediat după terminarea studiilor din cauza lipsei de oportunități de dezvoltare personală și profesională. Pe termen lung, exodul tinerilor duce la o economie locală subdezvoltată.

Articolul 28 din Legea tinerilor:

(1) Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităţilor de tineret.

(2) Fondul destinat activităţilor de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanţarea activităţii de tineret a structurilor neguvernamentale de utilitate publică de şi pentru tineret, precum şi a unor activităţi de tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundaţiilor judeţene pentru tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi pentru tineret de pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective.

tineri-bacauPrin urmare, tinerii băcăuani solicită autorităților locale să pună în aplicare legea și să prevadă în bugetele locale pentru anul 2016 sumele corespunzătoare pentru finanțarea activităților de tineret, prin instituirea Fondului de Tineret prevazut de Legea 350/2006 a tinerilor. În caz contrar, aceștia sunt pregătiți să cheme Consiliul Județean în fata instanței de contencios administrativ.

Organizații semnatare:

Consiliul Tineretului din România;

– Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău;

– Asociația „Onestin” Onești;

– Asociația Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă Moinești;

– Asociația Există o Șansă Buhuși;

– Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD);

– Asociația Un Zâmbet Bacău;

– Asociația Iubim Natura Bacău;

– Asociația pentru Dezvoltare Activă Bacău;

– Asociația „Ingenious Drama” Bacău (ID Fest);

– Centrul European pentru Strategii Durabile Bacău;

– Asociația Happy Life Bacău;

– Asociația Divanul AdBlog Bacău;

– Asociația Elevilor din Bacău;

– Grupul de Inițiativă Basarăbeană Bacău;

– Consiliul Județean al Elevilor Bacău;

– Leo Alpha „Young&Smart” Club Bacau;

– Interact Bacău;

– trupa Nobody’s Group Bacău;

– trupa Transparency Bacău.

Vă mulțumim!