Single Blog Title

This is a single blog caption

Cum a fost la “Follow Through”, training internațional care a reunit lucrători de tineret din 8 țări

Trainingul “Follow Through”, ce s-a desfasurat in localitatea Skoulikaria, regiunea Arta, Grecia,între 20 și 29 iunie, a fost conceput special pentru lucrătorii de tineret și s-a desfășurat cu scopul de a dezvolta o serie de abilități ce pot susține mai eficient viitoare inițiative din domeniul tineretului.

Numărul total de participanți a fost 22, aceștia reprezentând 8 țări diferite: Grecia, Italia, Spania, Germania, Letonia, România, Bulgaria, Turcia și Slovacia. Asociația Romanian Youth Movement for Democracy a fost reprezentată la acest training de doi participanți, Noemi Cristescu și Andreea Gherasim, din Bacău, care ne-au povestit ulterior cum au decurs cele 9 zile de activități intense la care au participat.

Noemi Cristescu:

Tema generală a training-ului a fost “inițiative ale tinerilor”, și cu ajutorul diferitelor unelte și prelegeri, am fost încurajați să explorăm problemele sociale din contextele locale, dar și de la nivel global. Prima zi a activităților a fost foarte interesantă, ne-am aventurat în pădure și am fost lăsați acolo singuri pentru a ne descurca în găsirea drumului de întoarcere spre sat. A fost un exercițiu foarte bun de lucru în echipă și cooperare.

A doua și a treia zi, au fost dedicate diferitelor prelegeri și activităților. Scopul a fost acela de a ne pregăti pentru sarcinile mai specifice care au fost dezvoltate în a patra și a cincea zi. Temele au inclus: acțiuni colective, schimbare socială, inițiative ale tinerilor în fiecare din țările participante. Trainerii au folosit o varietate de unelte și tehnici, de la lucrul în perechi, lucru în echipe la jocul de rol.

În a patra și a cincea zi, ne-a fost introdus conceptul de PCM (Mangementul Ciclului de Proiect), o unealta foarte interesantă care ne poate susține în majoritatea proiectelor pe care am vrea să le întreprindem. Prin aplicarea principiilor de baza din PCM, participanții au reușit să schițeze o idee de proiect care s-ar putea încadra în schema de finanțare europeană Erasmus +, și nu numai. Am fost împărțiți în 4 grupuri în funcție de anumite teme și am început să lucrăm împreună la o idee de proiect.

Temele au fost: integrarea socială, patrimoniu, mobilizarea voluntarilor, inițiative sociale în domeniul politic etc. Cele patru proiecte ce au rezultat au fost: integrarea socială a oamenilor făra adăpost (în orasul italian Palermo), revitalizarea satului Skoulikaria (locul unde s-a desfășurat proiectul) prin inițiative ale tinerilor, susținerea refugiaților prin cererea de revizuire a Regulamentului din Dublin și conștientizarea valorii patrimoniului local în orașul Bratislava.

Echipa a avut două zile la dispoziție pentru a pregăti propunerea de proiect, și apoi în a șasea zi a avut loc o prezentare publică în orașul Arta. Întreaga experiență a fost foarte interesantă și ne-a ajutat mult să înțelegem care sunt pașii pe care trebuie să îi facem pentru a scrie un proiect de succes. De asemenea, exercițiul de a prezenta în public ne-a întărit încrederea în abilitățile proprii și ne-a expus feedback-ului constructiv din partea publicului local.

Dar training-ul nu se oprește aici. Organizația gazdă, InterAlia, a avut ca scop sa ne transmită aceste abilitați necesare, pe care le putem aduce înapoi în comunitățile locale, cu scopul de a promova și susține inițiativele tinerilor. La intoarcerea în țară, fiecare echipă va organiza un mic training/eveniment pentru a oferi tinerilor din comunitatea locală mijloacele necesare de susținere și încrederea să organizeze inițiative și actiuni ce pot produce schimbare și progres.

Andreea Gherasim: “Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o pagină”

Oportunităţile extraordinare vin la toată lumea, dar mulţi nu ştiu că le-au întâlnit. Singura pregătire de care ai nevoie pentru a profita de oportunităţi este să fii atent la ce noutate aduce fiecare zi. În aceste rânduri vreau să împărtăşesc experienţa mea din cadrul trainingul “Follow Through” ce s-a desfăşurat în Skoulikaria-Grecia. Din această minunată experienţă m-am întors cu o diferită perspectivă asupra vieţii. Trainingul a fost conceput special pentru lucrătorii de tineret şi s-a desfăşurat cu scopul de a dezvolta o serie de abilităţi ce pot susţine viitoarele noastre initiative.

Nu voi uita niciodată această minunată experienţă.Timp de 9 zile am descoperit oameni minunaţi. Într-o perioada atât de scurtă de timp am devenit o adevărată echipă. Probabil vă întrebaţi cum reuşesc nişte oameni atât de diferiţi să devină o echipă? Aceeaşi întrebare mi-am adresat-o şi eu în momentul în care ne-am cunoscut şi am observat cât de multe diferenţe există între noi. Dar dacă este ceva ce am învăţat este faptul că ceea ce ne diferenţiază ne aduce mai aproape.

Îmi amintesc perfect prima zi a activităţilor care a reprezentat o adevărată provocare. Ne-am aventurat în pădure, şi am fost lăsaţi acolo singuri, pentru a ne descurca în găsirea drumului de întoarcere. Situaţiile de criză sunt oportunităţi perfecte pentru dezvoltarea coeziunii grupului. Lucrând în echipă, am reuşit să ne cunoaștem mult mai bine. Următoarele zile m-au fascinat datorită metodelor extraordinare ale trainerilor de a ne ajuta să asimilăm noile informaţii primite. Educaţia nonformală are extrem de multe beneficii, iar metodele inedite folosite m-au ajutat să mă integrez foarte bine şi să lucrez cu pasiune pentru competiţia ce a urmat.

După ce ne-a fost introdus conceptul de PCM (Mangementul Ciclului de Proiect), o unealtă utilă în scrierea unui proiect în orice domeniu, eu împreună cu echipa mea am reuşit să schiţăm o idee de proiect. Proiectul dezvoltat de mine împreună cu echipa a avut ca temă principală revitalizarea satelor pe cale de dispariţie, prin iniţiative ale tinerilor. Prezentarea a avut loc în oraşul Arta. Întreagă experienţă a fost foarte interesantă, solicitând totodata abilităţi de public speaking, team-work chiar şi competenţe digitale pentru realizarea prezentării. Ne-am împărtăşit problemele ţării din care provenim şi am încercat să identificăm soluţii pentru acestea.

Este un sentiment minunat să te regăseşti în oameni pe care i-ai cunoscut poate de o zi si să fii surprins de cât de bine puteţi relaţiona şi vă puteţi înţelege, depăşind barierele lingvistice.

Printre lucrurile pe care le-am învăţat în această experienţă este să accept noi provocări fără să mă tem şi să am încredere în propriul meu potenţial. Este mult mai bine să accepţi o provocare indiferent de rezultat decât să trăieşti o viaţă cu regretul că nu ai avut curajul necesar.

Satisfacţia oferită de un proiect de acest gen nu poate fi înlocuită cu absolut nimic. Am învăţat cât de importantă este prietenia, cât de mulţi oameni frumoşi interior- exterior poţi găsi în această lume dacă vei ştii să cauţi, să ai răbdare şi să fii deschis. O călătorie se măsoară cel mai bine în prieteni şi nu în kilometri.

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.

Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Pentru o experiență cât mai plăcută acest site folosește cookie-uri. Navigarea site-ului înseamnă că ești de acord cu detaliile pe care le poți consulta aici.


  • _ga
  • _gid
  • _gat

Nu accept
Accept