Construim vise
Ne place să diversificăm modul în care îi învățăm pe tineri despre democrație și participarea la viața comunității, iar prin proiectul Construim vise îmbinăm teatrul, participarea civică, gândirea critică și lectura.
„Construim vise” este o inițiativă dedicată tinerilor din comunitățile Coțofănești și Căiuți, județul Bacău, care își propune să valorifice teatrul și educația civică ca instrumente pentru dezvoltarea personală și socială a acestora. Proiectul îmbină activități culturale și civice pentru a crește interesul față de educație, să dezvolte abilități de literație și să crească implicarea în viața comunității. Două spații comunitare au fost amenajate în colaborare cu școlile din localitățile partenere, care găzduiesc în prezent activități educaționale și culturale și care vor rămâne disponibile comunității după încheierea proiectului.
Copiilor le plac poveștile, asta știm dintotdeauna. Poveștile înaripează imaginația. Te ajută să evadezi din lumea reală, care, din păcate, nu mereu oferă unui copil tot ce are nevoie. Te ajută să fii supererou sau prințesă, măcar pentru un ceas. În comunități ca cea unde se află școala noastră copiii au mare nevoie de aceste trăiri, de aceea proiectul Construim Vise vine în îndeplinirea acestora ca o mănușă. Cu sprijinul partenerilor, ne-am propus să renovăm biblioteca școlară, un mic spațiu unde să-ți fie drag să citești, să înnoim fondul de carte pentru a fi mai adecvat elevilor noștri spun reprezentanții echipei de implementare din Școala Gimnazială Coțofănești.
În completarea activităților de proiect vine și atelierul de teatru, pentru elevii mai mari (din clasele a 7-a și a 8-a), pentru că jocul de rol este un mijloc de a explora alte realități, de a te perfecționa, de a-ți îmbunătăți relațiile, comunicarea, personalitatea, practic – existența. Pe lângă atelierele de teatru, organizăm excursii ale copiilor la Teatrul Municipal Bacovia, continuând o experiență începută anul trecut, când au fost impresionați atât de spectacole, cât și de atmosfera unică a teatrului. De asemenea, inițiativa „Bibliotecar” conectează preferințele de lectură ale tinerilor cu donatori care oferă cărțile dorite, înnoind totodată fondul de carte din bibliotecile locale.
Prin alăturarea domeniului cultural și a educației civice, contribuim la dezvoltarea unei culturi civice în rândul tinerilor, o componentă esențială în orice democrație care se dorește a fi funcțională. Vom organiza întâlniri cu personalități din județ și vom implica autoritățile locale pentru a discuta despre importanța acestor activități pentru tineri” – Marian Dămoc, președintele RYMD
O altă componentă a proiectului este amenajarea unui Muzeu al satului în Căiuți, unde comunitatea a contribuit la strângerea de obiecte locale și costume tradiționale, conservând astfel moștenirea culturală a zonei.
Misiunea noastră, prin acest proiect, este să generăm emoții cât mai puternice, astfel încât să potențăm la maximum interesul celor mici pentru lectură și pentru lumea care li se deschide prin intermediul acesteia. Mulțumim partenerilor noștri care au dorit să ne ofere o mână de ajutor în crearea de vise și s-au implicat activ în munca noastră, au declarat reprezentanții Școlii Gimnaziale Răducanu Rosetti Căiuți.
Proiectul se va încheia cu un festival de două zile, care are ca obiectiv promovarea lecturii și a artelor teatrale în cele două comunități.
Unde:
Comunele Căiuți și Cotofănești, județul Bacău
Când:
septembrie 2024 – mai 2025
Pentru cine:
- 20 de copii învață tehnici inedite și interactive de povestire și de transmitere a mesajelor
- 40 de copii iau parte la cluburi de lectură
- 300 de persoane participă la un festival de teatru
Parteneri:
Școala Gimnazială Răducanu Rosetti Căiuți
Școala Gimnazială Cotofănești
Finanțator:
Programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.